EXCLUSIV | Ce înseamnă „imposibilitatea colaborării cu președintele României”, motivul demisiei invocat de Vasile Dîncu? Răspunsul lui Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD

EXCLUSIV | Ce înseamnă „imposibilitatea colaborării cu președintele României”, motivul demisiei invocat de Vasile Dîncu? Răspunsul lui Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD
Vasile Dîncu / Sursa foto: Alexandra Pandrea
Publicat: 24/10/2022, 12:59
Actualizat: 24/10/2022, 13:41

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, senatorul Radu Oprea, a detaliat, într-o declarație pentru Gândul, poziția PSD privind decizia lui Vasile Dîncu de a demisiona de la conducerea Ministerului Apărării Naționale.

Radu Oprea a reiterat poziția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, respectiv aprecierea privind activitatea ministrului Vasile Dîncu, dar și de susținere a premierului Nicolae Ciucă pentru a prelua interimatul.

„Partidul Social Democrat salută activitatea domnului Dîncu în calitate de ministru al Apărării. Ați văzut acea propunere pentru premierul Nicolae Ciucă de a fi interimar, de a ocupa și această funcție de interimar, pentru că are cea mai mare expertiză în acest moment în Guvern în domeniul Apărării, este evident, CV-ul dumnealui este impresionat în acest domeniu”, a declarat senatorul Radu Oprea.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD nu a putut da detalii care să lămurească motivul invocat, respectiv „imposibilitatea colaborării cu președintele României”.

În rest, demisia este un act unilateral de voință și dacă domnul Dîncu va dori să facă declarații și să se spună sau să comunice mai multe referitoare la această demisie, este o chestiune care îi aparține”, a spus Radu Oprea.

Întrebat mai exact ce înseamnă această explicație sau dacă are cunoștință de vreun exemplu concret în acest sens, Radu Oprea a dat un răspuns negativ.

Explicațiile lui Vasile Dîncu

„Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, a transmis, luni, Vasile Dîncu.

„Îi respect decizia lui Vasile Dîncu și îi mulțumesc pentru activitatea sa în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Am avut deja o discuție cu premierul Ciucă și i-am solicitat să preia interimatul la MApN,  pentru că România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO”, a transmis președintele PSD Marcel Ciolacu, după demisia lui Vasile Dîncu.

Demisia lui Vasile Dîncu vine la mai bine de două săptămâni după declarația controversată pe care a făcut-o, în care spunea că negocierea cu Rusia reprezintă singura şansă pentru stoparea războiului din Ucraina.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis, a comentat, la întrebările presei, declarația, subliniind că doar Ucraina va decide „când, cum şi ce negociază” în contextul războiului.

„Probabil că unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziţii” ale României, a spus Klaus Iohannis despre declarația lui Vasile Dîncu.

Și premierul Niculae Cucă spunea că va avea o discuție ”cât se poate de deschisă” cu Vasile Dîncu față de opinia acestuia, care ”nu este opinia Guvernului și atunci va trebui să tranșăm foarte clar acest aspect”.

Ulterior, pe 17 octombrie, Vasile Dîncu a discutat cu premierul, după ce a revenit de la ministeriala NATO. La finalul întâlnirii, Guvernul anunța că premierul a discutat cu Vasile Dîncu despre ”reuniunea miniștrilor Apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”.

Surse din Coaliție spuneau însă că premierul ar urma să-i ceară demisia lui Dîncu.

Vasile Dîncu susținea atunci că nimeni nu i-a cerut demisia și dădea vina pe USR pentru „montura care s-a făcut la București”.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×